Atunci când menținerea unei erecții începe să-ți dea bătăi de cap, ai face orice sa îți recapeți randamentul de altădată, nu-i așa? Cu toate astea, nu e bine să iei orice medicament îți pică în mână.
Informează-te mai întâi, și află care este remediul potrivit organismului tău.
O variantă cât se poate de accesibilă, atât din punct de vedere al prețului, cât și al disponibilității pe piață o reprezintă vitamina B3.
Vitamina B3 și potența – Ce spun studiile?
Mai multe studii recente au demonstrat faptul că, bărbaților cărora le-a fost administrat un complex de vitamina B3 le-a fost considerabil îmbunătățită potența.
Vitamina B3 este ideală mai ales în cazul bărbaților care se confruntă, pe lângă problemele cu potența, și cu un nivel de colesterol destul de ridicat. Studiile au demonstrat că, bărbații care sufereau de disfuncții erectile severe, și-au îmbunătățit considerabil situația după ce au luat pentru o anumită perioadă de timp vitamina B3.(1)
Vitamina B3 se mai găsește și sub numele de niacină, însă popular este denumită vitamina B3.
Aceasta este o vitamina bună pentru tratarea problemelor cu potență, susține buna funcționare a organului sexual și crește libidoul, fiind un puternic afrodiziac.
Mai exact, după o perioadă în care vei lua constant vitamina B3, vei avea mai multă poftă de sex, iar în timpul actelor sexuale vei putea să-ți susții erecția mai mult timp, vei avea o rezistență mai bună și îți vei putea controla mult mai bine întârzierea ejaculării.
Pe lângă faptul că îți îmbunătățește performanțele sexuale, vitamina B3 îți va reduce și colesterolul, menținându-l la un nivel optim. Colesterolul este la rândul său un factor ce favorizează apariția problemelor cu potența.
În afară de aceste lucruri, vitamina B3 contribuie și la stimularea producției de către organism a hormonilor sexuali, ceea ce îmbunătățește considerabil calitatea actelor sexuale, și bineînțeles, randamentul pe care tu îl oferi în pat. Contribuie și la reglarea somnului, fapt ce aduce după sine o stare generală mai bună, mai pozitivă și mai energică.
Trebuie să știi și că, vitamina B3 poate avea efecte secundare atunci când este administrată pe termen lung.
Cele mai întâlnite efecte secundare ale vitaminei B3 sunt: greața și vărsăturile, există riscul de apariție al gutitiei, pot apărea tulburări de vedere și există și șansa de apariție a petelor la nivelul pielii.
De unde se poate lua vitamina B3 natural?
Dacă îți dorești să beneficiezi și tu de proprietățile recunoscute de către specialiști ale vitaminei B3, însă vrei să o consumi din surse naturale, să știi că există și această posibilitate!
În cea mai mare parte, poți lua vitamina B3 din diferite produse alimentare.
Iată de unde poți lua vitamina B3 într-un mod natural:
- Produse alimentare de proveniență animală. Produsele precum: ficatul de vită, ouăle, carnea de porc, laptele și produsele lactate, somonul la cuptor, pieptul de pui prăjit, creveți fierți, codul prăjit sau cel gătit la cuptor, mușchiul de vită prăjit, sunt surse excelente de vitamina B3.
- Produse alimentare de proveniență organică. Legumele și fructele precum: curmalele, oleaginoasele, broccoli, morcovii, cartofii roșii, drojdia de bere, germenii de grâu și produsele din grâu integral, ciupercile, vinetele coapte, spanacul fiert și conopida fiartă, zmeura, fasolea verde fiartă, pepenele galben și semințele de muștar au la rândul lor un aport deosebit de ridicat de vitamina B3.
Concluzia
Pentru a-ți trata potența, ai nevoie de produse dedicate pentru această afecțiune, care se întâlnește la din ce în ce mai mulți bărbați.
Nu asculta niciodată sfaturi “după ureche” sau leacuri din bătrâni, deoarece te supui unui risc imens. Informează-te doar din surse sigure și de la specialiști.
Dacă alegi să iei vitamina B3, trebuie să fii conștient de faptul că va dura ceva timp până când rezultatele își vor face simțită prezența.
Iar atunci când iei acest supliment alimentar pentru o perioadă foarte lungă de timp, există riscul de a apărea diverse efecte adverse. Le-am menționat pe cele mai des întâlnite în rândurile anterioare.